Avocat sechestru asigurător în București

Verific:

• cine a dispus măsura: procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța;
• temeiul concret al măsurii: reparația pagubei, confiscarea specială, confiscarea extinsă sau executarea amenzii;
• dacă ordonanța este motivată în raport cu situația din dosar;
• valoarea prejudiciului reținut și proporția dintre aceasta și bunurile indisponibilizate;
• dacă bunurile aparțin suspectului, inculpatului, părții responsabile civilmente sau unui terț;
• dacă au fost respectate regulile privind bunurile exceptate de la sechestru;
• modul în care s-a făcut identificarea și evaluarea bunurilor;
• procesul-verbal de sechestru și modul de comunicare;
• dacă termenul de contestație curge de la comunicare sau de la punerea în executare;
• dacă se poate cere restrângerea măsurii la o parte din bunuri;
• dacă există bunuri care pot fi înlocuite cu o cauțiune sau cu alte garanții;
• efectele măsurii asupra activității firmei și asupra plăților esențiale.

Sechestrul asigurător este o măsură asigurătorie prevăzută de art. 249-254 Cod procedură penală. Prin această măsură bunurile sunt indisponibilizate, adică nu mai pot fi vândute, grevate sau înstrăinate.

Măsurile asigurătorii se pot lua pentru:

• evitarea ascunderii, distrugerii sau înstrăinării bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse;
• garantarea executării pedepsei amenzii;
• garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune;
• garantarea cheltuielilor judiciare.

Sechestrul nu presupune o condamnare și nu echivalează cu o confiscare. Este o măsură provizorie, care poate fi ridicată, restrânsă sau menținută în funcție de soluția din dosar.

În cursul urmăririi penale, măsura este dispusă de procuror prin ordonanță.

În procedura de cameră preliminară măsura poate fi dispusă de judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății de instanță, din oficiu sau la cererea procurorului ori a părții civile.

În unele situații prevăzute de lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, cum se întâmplă în cazul infracțiunilor care au produs un prejudiciu, atunci când legea specială prevede expres acest lucru.

Sechestrul poate viza:

• sume de bani din conturi bancare;
• numerar identificat cu ocazia percheziției;
• autovehicule;
• imobile, terenuri și construcții;
• părți sociale sau acțiuni;
• bunuri mobile de valoare;
• creanțe și sume datorate de terți.

Nu pot fi sechestrate bunurile care aparțin unei unități publice, precum și bunurile exceptate de lege de la urmărirea silită, cum sunt cele strict necesare traiului zilnic al debitorului și al familiei sale.

Sechestrul se poate institui și asupra bunurilor altei persoane decât suspectul sau inculpatul, în măsura în care acele bunuri intră în categoriile prevăzute de lege, de exemplu bunuri dobândite de la inculpat sau bunuri supuse confiscării.

Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, suspectul, inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face plângere, în termen de 3 zile de la comunicarea ordonanței sau de la data punerii în executare, la judecătorul de drepturi și libertăți.

Când măsura este dispusă în cursul judecății, contestația se soluționează de instanța ierarhic superioară, tot în termen de 3 zile.

În practică, argumentele care pot fi folosite privesc:

• lipsa motivării concrete a ordonanței;
• inexistența unei legături între bunurile sechestrate și fapta cercetată;
• disproporția dintre valoarea bunurilor și prejudiciul reținut;
• apartenența bunului către un terț de bună-credință;
• caracterul exceptat al bunului;
• evaluarea greșită a bunurilor;
• afectarea nejustificată a activității unei societăți.

Chiar dacă măsura a fost luată legal, ea nu este definitivă. Dacă temeiurile care au justificat sechestrul se schimbă, se poate cere ridicarea totală sau parțială a măsurii.

Situații întâlnite frecvent:

• prejudiciul a fost acoperit integral sau parțial;
• valoarea bunurilor indisponibilizate depășește vădit valoarea necesară;
• s-a dispus clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal;
• bunul aparține unui terț care își poate dovedi dreptul;
• bunul este esențial pentru desfășurarea activității economice și există alte garanții.

Când procesul se finalizează fără dispoziție de confiscare sau de reparare a pagubei, măsura asigurătorie încetează de drept, iar bunurile trebuie restituite.

Sechestrul asigurător indisponibilizează bunuri determinate. Poprirea asigurătorie privește sumele de bani datorate suspectului sau inculpatului de către un terț și se dispune tot ca măsură asigurătorie.

Confiscarea este o măsură de siguranță dispusă prin hotărâre, care transferă definitiv bunul către stat. Sechestrul doar pregătește o eventuală confiscare sau o despăgubire. Detaliile privind confiscarea specială și cea extinsă sunt explicate pe pagina despre confiscarea bunurilor în dosarul penal.

Blocarea conturilor poate opri plata salariilor, a furnizorilor și a obligațiilor fiscale. Sechestrul pe imobil împiedică vânzarea sau ipotecarea, iar sechestrul pe părțile sociale blochează operațiunile privind capitalul societății.

În aceste situații este important să fie arătate instanței efectele concrete ale măsurii, pentru ca aceasta să poată aprecia proporționalitatea. O măsură care depășește scopul urmărit poate fi restrânsă.

În dosarele în care sechestrul apare alături de acuzații privind proveniența banilor, apărarea trebuie construită împreună cu apărarea pe fondul acuzației de spălare de bani.

• se ratează termenul de 3 zile pentru contestație;
• se încearcă înstrăinarea bunului sechestrat, ceea ce poate atrage o nouă acuzație penală;
• nu se depun documentele care arată originea licită a sumelor;
• nu se cere evaluarea corectă a bunurilor;
• nu se solicită restrângerea măsurii atunci când valoarea depășește prejudiciul;
• terții nu își valorifică dreptul de a-și apăra bunul în procesul penal.

• analizez ordonanța și dosarul, în limita accesului permis;
• calculez termenul de contestație și pregătesc plângerea;
• adun documentele privind proprietatea și originea bunurilor;
• formulez cererea de ridicare sau de restrângere a măsurii, dacă este cazul;
• susțin cererea în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței;
• urmăresc soluția asupra măsurii pe tot parcursul procesului, până la restituirea bunurilor.